ARBOM, premii și cadouri pentru viticultorii emeriți din satul Corten
De Trifon Zarezan, sărbătoare națională a bulgarilor ce e este marcată și de comunitatea bulgară din Republica Moldova, Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare a premiat viticultorii emeriți din satul Corten, raionul Taraclia.
În cadrul unui eveniment festiv, ce a avut loc în localitatea din sudul țării, directorul ARBOM, Gheorghi Barbarov, a oferit celor care și-au dedicat cea mai mare parte din viață viticulturii, câte un set de echipament pentru curățarea viței de vie, dar și premii bănești în sumă a câte 1 000 de lei.
“La selectarea acestora a participat și primăria din localitate. Sper că această tradiție va avea continuitate”, a menționat Barbarov în timpul ceremoniei.
Sper exemplu Maria Delibaltova, în vârstă de 84 de ani, a muncit în cooperativa agricolă din Corten mai bine de 54 de ani. Jumătate de secol și-a petrecut, muncind prin podgorii, și Domnica Tabanova, care și-a început activitatea, după ce a finisat studiile la școala din sat, mai exact la vârsta de 17 de ani.
Primarul satului Corten, Stepan Tanurcov, care la fel și-a dedicat o mare parte din viață viticulturii, a apreciat decizia, dar și gestul făcut de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare.
STEPAN TANURCOV, primar s. Corten, r. Taraclia
Timp de 25 de ani am muncit în calitate de organizator al producției agricole, apoi am fost agronom, anume în sectorul de viticultură. Muncind atâția ani mi-a fost foarte ușor să-i aleg pe acei oameni care au o experiență în spate de 40-45, 47, 53 sau chiar 56 de ani lucrați în viticultură. Deci, practic o parte din viață și-au dedicat-o acestei activități.
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, prezent și el la sărbătoarea “Trifon Zarezan”, a rămas impresionat de atitudinea viticultorilor din Corten în activitatea lor de cultivare a viței de vie și a remarcat că cei care se ocupă de creșterea strugurilor sunt oameni deosebiți.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare
Agricultorii sunt oameni absolut diferiți de cei ce practică alte activități. Din această cauză lumea îi respectă pe tot globul, nu există țară unde acești oameni să nu fie respectați. Dar atunci când vorbim despre crescătorii de viță de vie, eu vin dintr-un sat unde vița de vie la fel se cultivă, chiar dezvoltă o relație spirituală cu vița de vie, cu strugurii și cu vinul ulterior.
Etnicii bulgari din țara noastră sărbătoresc „Trifon Zarezan” în data de 14 februarie. Această zi este dedică Sfântului Trifon, considerat apărătorul viilor şi livezile. În trecut, această zi era nelucrătoare, pentru ca holdele de struguri să nu fie atacate de insecte. Sfântul Trifon este considerat şi patronul lupilor, apărător de rele şi de durere.