ARBOM, participant activ la Forumul Economic de la Chișinău
La Chișinău s-a desfășurat Forumul Economic 2024 - Investiții, Inovare, Integrare Europeană, organizat sub auspiciile Familiei Regale a României. La eveniment au luat parte aproximativ 300 de persoane printre acestea enumerându-se oameni de afaceri, experți, lideri de opinie, oficiali de stat, dar și profesioniști din diferite domenii din mai multe țări. Printre participați s-a aflat și Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare (ARBOM), care a fost și unul dintre sponsorii evenimentului.
ALEXANDRU GÎSCĂ, fundraising manager, ARBOM
Am acceptat propunerea de a susține financiar organizarea acestui eveniment pentru că avem convingerea că împreună cu parteneri din alte țări, inclusiv din România, din Polonia, din Bulgaria putem să avansăm mai repede pe calea integrării europene și să contribuim astfel la modernizarea țării prin atragerea investițiilor.
Obiectivele ARBOM de promovare a avantajelor integrării europene, axate pe comunitatea bulgarilor din Republica Moldova, au fost prezentate la Panelul de discuții ”Dezvoltarea comunitară integrată inteligentă”.
ALEXANDRU GÎSCĂ, fundraising manager, ARBOM
Am menționat interesul și disponibilitatea Asociației pentru a contribui la promovarea în rândul etnicilor bulgari a tot ceea ce înseamnă beneficii ale integrării europene, experiența noastră în realizarea proiectelor cu finanțare europeană și am convingerea că datorită unor astfel de proiecte vom putea să promovăm ideea de integrare europeană. Să convingem oamenii din regiunile populate cu etnici bulgari că viitorul Republicii Moldova este, irevocabil, în marea familie europeană.
Printre speakerii de la panelul menționat a fost și ministrul Energiei, Victor Parlicov, care este de origine bulgar.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei
Noi trebuie să arătăm beneficiul, concret, al procesului de integrare europeană pentru omul simplu sau cum se mai zice la “firul ierbii”. Oamenii din Republica Moldova trebuie să înțeleagă ce vor avea ei personal, care va fi beneficiul lor personal de la procesul de integrare europeană.
Participații la eveniment au remarcat și apreciat efortul pe care îl depun autoritățile centrale, dar și reprezentanți ai mai multor organizații non-guvernamentale în procesul integrării europene a Republicii Moldova. Deși printre locuitorii țării sunt și dintre cei care privesc cu o doză de scepticism procesul de aderarea la marea familie europeană, ministrul Parlicov este convins că aceștia își vor schimba percepțiile din moment ce se vor informa corect și vor înțelege beneficiile acestui proces.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei
Din păcate, în special în comunitatea bulgară sunt mai muți sceptici față de procesul de integrare europeană, decât cei care susțin acest proces, inclusiv din cauza faptului că o bună parte din ei sunt ancorați în spațiul informațional mai mult rusesc. Ceea ce mi-aș dori e ca oamenii aceștia să vorbească mai mult în limba bulgară, să înțeleagă, să privească, să se conecteze la spațiul informațional din Bulgaria, să învețe și limba română și să se integreze în spațiul informațional din Republica Moldova. Astfel eu cred că percepțiile lor treptat, treptat se vor schimba. Procesul de integrare europeană nu aduce decât beneficii inclusiv comunităților etnice.
În cele două zile de lucrări ale Forumului Economic de la Chișinău au avut loc mai multe paneluri de discuții. Printre subiectele dezbătute au fost explorarea și soluțiilor pentru evoluția orașelor inteligente, tendințele de vârf și inovații în domeniul tehnologiei informației, strategiile pentru avansarea rurală și a industriei alimentare, proiecte și tehnologii de top în construcții și energie regenerabilă, atragerea și utilizarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltare.