“Străbunicul din Troița”, considerat cel mai vârstnic etnic bulgar din Republica Moldova, vizitat de membrii ARBOM
Are 94 de ani și este considerat de localnici drept cel mai vârstnic etnic bulgar din Republica Moldova. Este vorba de Stepan Jeleascov din satul Troița, raionul Leova. În ajunul sărbătorilor de Paște, membrii Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare i-au făcut o vizită străbunicului din comuna Vozneseni, l-au felicitat cu ocazia sfintelor sărbători și i-au oferit câteva cadouri – un colet cu produse de primă necesitate, dar și cozonaci.
“Sunt bucuros de oaspeți, mai ales acum în preajma luminatelor sărbători de Paște. Totodată vă mulțumesc pentru daruri și atenția acordată” le-a comunicat Stepan Jeleascov reprezentanților ARBOM.
Colete cu produse alimentare și cozonaci au fost împărțite și altor vârstnici sau persoane cu nevoi speciale din comuna Vozneseni, din care mai fac parte satele Troița și Troian.
VALERIU BOCANCEA, primar c. Vozneseni, r. Leova
Deși sunt mult mai mulți oameni din comuna noastră care au nevoie de sprijin și ajutor, acum am ales cea mai vulnerabilă categorie. Vreau să le mulțumesc reprezentanților ARBOM pentru implicare și susținere.
În Colibabovca, o altă localitate din raionul Leova populată preponderent de etnici bulgari, sunt peste 170 de pensionari care au nevoie de sprijinul autorităților. Iar produsele alimentare împărțite în perioada sărbătorilor de Paște prin intermediul campaniei sociale lansate de către ARBOM a fost un mare ajutor pentru cei care au mare nevoie de el.
IVAN ISCHIMJI, primar s. Colibabovca, r. Leova
Omenii sunt foarte mulțumiți și recunoscători pentru aceste daruri ce conțin produse alimentare. Le mulțumim persoanelor din Bulgaria, dar și celor de la noi din țară care au contribuit la aceste acțiuni.
Peste 700 de cozonaci au fost împărțiți etnicilor bulgari ce provin din familii social-vulnerabile în perioada de Paște. Totodată, din aprilie când a fost lansată campania socială și până la începutul lunii mai, au fost livrate deja aproximativ 1 000 de colete cu produse alimentare de primă necesitate care, la fel, au fost destinate locuitorilor comunităților de bulgari ce au nevoie de sprijin.