Realizările АРБОМ au fost apreciate la prima Gală a Comunităților Etnice din istoria Republicii Moldova
Diversitatea culturilor și etniilor care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova a fost întotdeauna o caracteristică importantă a acestei țări. Astfel, autoritățile nu pot trece cu vederea acest lucru, deoarece reprezentanții comunităților care locuiesc pe teritoriul țării noastre aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea acesteia.
În acest sens, Agenția pentru Relații Interetnice a decis să organizeze un eveniment în cadrul căruia au fost celebrate realizările remarcabile ale persoanelor care au contribuit la consolidarea dialogului și relațiilor interetnice din Republica Moldova. Invitatul special care a inaugurat Gala a fost președintele Maia Sandu.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova
"Celebrăm azi frumusețea și diversitatea etniilor și tradițiilor din țara noastră. E o mare bogăție pe care o avem și avem datoria să o păstrăm și să o prețuim în continuare."
Unul dintre laureații primei Gale a Comunităților Etnice a fost Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova ce a fost reprezentată de directorul Alexandr Borimecicov.
ALEXANDR BORIMECICOV, director АРБОМ
"Aceasta este o realizare a întregii noastre echipe, care a lucrat în beneficiul comunităților bulgari din Moldova pe tot parcursul anului și o va face în și în continuare."
Premii onorifice au fost acordate reprezentanților tuturor comunităților etnice care locuiesc în Moldova, inclusiv bulgari, găgăuzi, evrei, ucraineni, ruși, bieloruși, germani, greci, armeni, romi, dar și alte etnii.
VEACESLAV REABCINSCHI, directorul Agenției pentru Relații Interetnice
"Vă mulțumim pentru ceea ce faceți, pentru a păstra viu spiritul multicultural al Republicii Moldova. Împreună putem să construim o societate în care fiecare voce contează, fiecare tradiție este respectată și că fiecare contribuție este respectată."
Unii invitați la Gală, care s-au învrednicit de premii și diplome din partea organizatorilor, au remarcat că, datorită sprijinului autorităților, popoarele care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldovei sunt capabile să-și păstreze tradițiile și obiceiurile.
LAZARI DERMENJI, președintele raionului Taraclia
"Noi, bulgarii, ne străduim să transmitem generației tinere tradițiile, istoria și cultura noastră. Suntem recunoscători pentru faptul că avem oportunitatea ca copiii noștri să poată studia în școli limba maternă, limba bulgară."
Reprezentanții a altor comunități, la fel, și-au exprimat recunoștința față de autorități pentru susținerea diversității etnice în țara noastră, precum și pentru oportunitatea de a continua dezvoltarea și promovarea tradițiilor lor în Republica Moldova, îmbunătățind condițiile de viață ale minorităților culturale.
GHEORGHII BARBAROV, președintele Comunității Bulgare din Republica Moldova
"Am pregătit un document conform căruia drepturile minorităților etnice din Republica Moldova vor fi în conformitate cu legislația Uniunii Europene."
Peste 51 de mii de etnici bulgari locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din populația totală a țării.